Wednesday, August 22, 2012

Microsoft schimbă radical acordurile de licență pentru Windows 8


Cu Windows 8, Microsoft a revizuit complet acordurile de licență pe care le prezintă utilizatorilor săi.

Din punct de vedere istoric, aceste acorduri de licență de utilizator final, sau EULA, au fost scrise în documente lungi și încâlcite, cu mulți termeni legali și avocățești. Cele mai noi acorduri EULA sparg acest șablon; acum ele sunt scrise într-un limbaj simplu, ușor de înțeles.

Iată cele trei variante diferite de Windows 8 EULA analizate:

  • Retail Upgrade (cu variații ușoare pentru Windows 8 si Windows 8 Pro);
  • Acordul OEM, pe care majoritatea consumatorilor îl vor vedea atunci când cumpără un PC nou cu Windows 8 preinstalat;
  • și un nou tip de licență, numită Licență de Utilizare Personală pentru System Builder (Personal Use License for System Builder), dar care nu va fi disponibil decât în luna Octombrie 2012, odată cu disponibilitatea generală a Windows 8 pe toate piețele..

Acest ultim tip de acord înlocuiește licența FPP (Full Packaged Product) și reprezintă o schimbare semnificativă și pozitivă în modul de licențiere a lui Microsoft Windows.

Preambulul din toate aceste acorduri conține următorul text:
Pentru confortul dvs., am organizat acest acord în două părți. Prima parte cuprinde termeni introductivi, formulați printr-o întrebare și un răspuns; Termenii suplimentari și Garanția limitată urmează să conțină mai multe detalii. Tu ar trebui să citești întregul acord, inclusiv orice termeni de legătură, deoarece toți acești termeni sunt importanți și creează împreună acest contract care este valabil pentru dumneavoastră.
O mare parte din secțiunea de Întrebări și Răspunsuri care urmează este identică în toate tipurile de licență, care acoperă lucruri cum ar fi dreptul de a face o copie de rezervă și cerința de a activa software-ul. Dar există diferențe esențiale în prima întrebare, care definește ceea ce se poate face cu Windows 8 în conformitate cu termenii licenței specifice.

Iată o comparație a acestui text de la toate cele trei tipuri de licențe. (Am îngroșat textul relevant din fiecare).
Cum pot utiliza software-ul?
OEM
Software-ul este licentiat, nu vândut. Sub acest acord, vi se acordă dreptul de a instala și rula o copie doar pe calculatorul cu care ați achiziționat software-ul (calculatorul licențiat) ...
RETAIL UPGRADE
Noi nu vindem software-ul nostru sau o copie a acestuia - vindem doar o licență pentru el. Sub licența noastră, vă acordăm dreptul de a instala și rula o copie de pe un computer (calculator licențiat), pentru a fi utilizat de către o singură persoană la un moment dat, dar numai dacă se respectă toate condițiile prezentului acord. De obicei, aceasta înseamnă că puteți instala o copie a produsului software pe un calculator personal și apoi puteți utiliza software-ul pe acel computer.
Licență de Utilizare Personală pentru System Builder  pentru Windows 8 PRO
Noi nu vindem software-ul nostru sau o copie a acestuia - vindem doar licenta. Sub licența noastră, vă acordăm dreptul de a instala și rula o copie pe un computer (calculator licențiat), ca sistem de operare pe un computer pe care îl construiți pentru uz personal, sau ca un sistem de operare suplimentar care rulează pe o mașină virtuală locală sau pe o partiție separată, sub rezerva restricțiilor menționate în "există lucruri pe care nu am voie să fac cu software-ul?"

Acest ultim tip de licență reprezintă pentru prima oară din partea Microsoft recunoașterea în mod oficial a dreptului de către clienții finali de a instala Windows 8 pe un PC nou construit de ei înșiși, sau să-l instaleze într-o mașină virtuală sau pe o partiție separată. Cu Windows 7, Vista, XP, etc. nu era posibil așa ceva!

În prezent, Microsoft vinde Windows 7 în trei pachete: upgrade-uri de vânzare cu amănuntul, OEM System Builder, pachete complete de retail și licențe (cunoscute ca și Full Packaged Product, sau FPP). Așa cum probabil știți deja, licența de la Microsoft System Builder interzice în mod expres utilizarea acestui software de către clienții finali, care se așteaptă să plătească prețuri semnificativ mai mari pentru o licență FPP.


Licența de Utilizare Personală pentru System Builder acordă utilizatorilor finali dreptul de a cumpăra același software (OEM) disponibil pentru asamblorii locali de sisteme și de a folosi-o pe cont propriu în PC sau pe partiție fizică sau într-o mașină virtuală. Aceasta este o îmbunătățire enormă față de licența existentă pentru Windows 7.

Secțiunea de Întrebări și Răspunsuri ce face parte din noul acord consolidează acești termeni. Întrebarea finală este "Există lucruri pe care nu am voie să fac cu software-ul?" Răspunsul include acest text:

Nu aveți dreptul să instalați software-ul ca un sistem de operare  pe nici un alt computer, cu excepția celui pe care îl construiți pentru uz propriu sau ca un sistem de operare care rulează pe o mașină virtuală locală sau o partiție separată. Nu aveți dreptul să instalați software-ul pe un computer pe care se folosește un sistem de operare Windows non-original (non-genuine) - adică piratat.
Pentru utilizatorii care folosesc o versiune piratată, Microsoft are un alt tip de licență, GGK - Get Genuine Kit, deci nu se poate folosi licența de Uz Personal pentru a legaliza un PC cu Windows piratat.

Microsoft a anunțat că cine va cumpăra un PC cu Windows 7 în perioada 2 Iunie 2012 - 31 Ianuarie 2013 va putea face upgrade la Windows 8 Pro la numai 15 USD, ceea ce în România va ajunge (probabil) undeva pe la 100 Lei cu tot cu TVA.

Iar cine dorește să facă upgrade de la XP, Vista, 7 la Windows 8 Pro fără să cumpere un PC nou, o poate face la prețul de 40 USD, probabil în România va ajunge la prețul de 200 Lei, cu tot cu TVA.